220.000 de timișeni vor avea gaz în case. Soluția găsită de conducerea Consiliului Județean Timiș Foto-video

1012
Județul Timiș intră în secolul XXI. Localnicii care acum, mai ales la țară, se încălzesc cu lemne, în viitor nu vor mai fi nevoiți să facă acest lucru. În județ s-au înființat asociații care vor realiza o nouă rețea de distribuție a gazului, care să acopere întreaga suprafață. Au fost deja înființate cinci asociații intercomunitare.
Odată realizată rețeaua, vor primi gaz în case aproximativ 220.000 de timișeni. În proiect s-a implicat și Consiliul Județean Timiș.
”CJT a luat decizia de a adera la toate cele 5 asociații intercomunitare. Decizia de a înființa aceste asociații am luat-o după discuțiile la Ministerul Energiei și societatea Transgaz, care are responsabilitateta de a asigura transportul gazelor naturale. O mare parte din populație se încălzește acum cu lemne. S-a văzut o dorință de a trece de la sistemul de alimentare cu lemne la sistemul de gaze naturale, pentru că este mult mai practic și eficient”, a explicat Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.
Primăriile și CJT au emis deja hotărâri de înființare a asociiaților. Urmează ca acestea să ajungă la instanță pentru o ultimă aprobare. Urmează realizarea unor SF-uri pentru a stabili traseul conductei, numărul beneficiarilor și valoarea lucrărilor. Studiile vor ajunge apoi spre avizare la ANRE, după care, prin Ministerul Energiei și Transgaz se va finanța proiectul de realizare a rețelei noi.
Vă reamintim că în octombrie, 4 localități din Timiș au rămas fără gaz. În Deta, Voiteg, Denta și Moravița, oamenii au stat fără căldură și apă caldă. Cel mai grav a fost faptul că unitățile sanitare și de învățământ din zonă au rămas și ele fără gaz.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.