2019 – Investiții în transportul în comun din Timișoara

153

În bugetul de anul acesta al Timișoarei, o bună parte din bani merg spre investiții în sistemul de transport în comun. Programul de dezvoltare prevede 21,7 milioane de lei pentru mai multe obiective ce vor moderniza transportul.

Pentru proiectarea și execuția viitoarei linii de tramvai Solventul – Gara de Nord au fost alocați 470.000 de lei. Banii sunt suficienți pentru a demara procedura de întocmire a proiectului tehnic. În valoare de 150 de milioane de lei, proiectul mai cuprinde și transformarea Căii Bogdăneştilor în bulevard. Liniile de tramvai vor avea o lungime de aproape cinci kilometri, în prelungirea Bogdăneştilor, pe sub noul pasaj subteran până la Gara de Nord.

Reabilitarea liniei de tramvai 5, unde acum circulă microbuze pentru că șinele sunt mult prea degradate, este un alt obiectiv bugetat anul acesta. Însă doar 61.000 de lei sunt alocați pentru a demara investiția.

Pentru reabilitarea tramvaielor Armonia, primăria a pus deoparte 14,2 milioane de lei. Sunt bani ce trebuie să ajungă, retroactiv, la firmele producătoare de garnituri din Pașcani și Arad.

Tot pentru flota de tramvaie sunt alocați anul acesta 1 milion de lei. Investiția este însă de 100 de ori mai mare, dar autoritățile au depus proiectul spre finanțare la ADR Vest și au toate șansele să primească bani europeni pentru asta.

”Proiectul propune achiziţionarea a 16 de tramvaie noi articulate cu podea coborâtă, acționate prin invertoare și motoare asincrone de curent alternativ, alimentate de la rețea de contact sau dintr-o unitate de stocare a energiei electrice (montată în tramvai), cu post de conducere la un singur capăt și uși de acces pe partea dreaptă față de direcția de mers înainte, cu posibilitatea de suplimentare cu inca 24 bucati tramvaie”, aflăm din documentație.

Tot pe lista de investiții de anul acesta apare și achiziția de autobuze noi. Douăzeci de vehicule și-a propus primăria să cumpere. De asemenea, va fi achiziționat și un autocar. În buget sunt prinși 4,7 milioane de lei pentru a porni achiziția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.