Aş vrea un an 2016, cu mai puţină minciună, mai ales publică, cu politicieni care chiar să fie aşa ceva, adică să aibă mai mult decât o pojghiţă de cultură generală, să-şi cunoască bine domeniul în care activează, să se mulţumească, să le fie de ajuns avantajele ce decurg din funcţiile ce le deţin. Să nu-ţi fie silă când îi vezi, să poţi să-i asculţi, oricât de plictisit ai fi, cu relativă plăcere.

Mi-aş dori mult, ca oamenii de valoare, de caracter (floare rară), să fie lăsaţi în pace. Să conducă, să creeze, să administreze, să dea ceva din fiinţa lor, celor mulţi. Să nu-i pună pe tocător mediocrităţile, otrepele, impostorii, plagiatorii, bidoanele patriotice şi zgomotoase, vedetele de paie. Altfel, pierim, să ne fie clar.

Aş vrea să se înţeleagă, imediat după Sfântul Ion, că „democraţia” de care în istoria noastră am avut parte atât de puţin, nu e un climat în care „Gheorghe”, fie domiciliat la ţară, fie aşezat pe scaunul de ministru, poate face chiar ce vrea. Nu, Gheorghe, tu eşti liber dar în cadrul unor legi. Numai al lor. Vezi care sunt acestea, citeşte-le, pe cât poţi, înţelege-le şi de abia după aceea dă slobod, dă cep, forţei tale creatoare. În dictatură, puişor minunat, stăteai „pup”, cu urechile ciulite să auzi ce-ţi spune stăpânul. La stânga, la dreapta, pe burtă, pe spate, executarea şi la culcare. Aşa te-ai format, slugarnic, pe domneşte „adaptabil”. Cu digerarea corectă a democraţiei e ceva mai greu. Legile, în primul rând, mai ales dacă ai funcţii, să le respecţi, pe urmă, mai vedem…

Mi-e greu s-o spun aşa, direct, dar mi-aş dori pe viitor să fim mai puţin „bădărani”. Să mai rărim înjurăturile, mai cu seamă cele creştineşti, dacă tot sărutăm la tot pasul moaşte şi proiectăm catedrale, să folosim mai puţin tonul răstit, grobian, să respectăm cu adevărat femeile, căci ele nu sunt lăsate pentru prăsilă şi plăceri animalice. Dacă putem, dacă nu, să nu ne mirăm de faptul că în multe locuri ale „bătrânului continent” suntem arătaţi cu degetul. În rest, noroc şi sănătate.