În data de 25 noiembrie 2019, la Bekescsaba a avut loc un forum economic, prilejuit de aniversarea împlinirii a 20 de ani de la inființarea Secțiunii Ungaro-Române a Camerei de Comerț și Industrie a Ungariei. Manifestarea a fost organizată în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Bekes. La această manifestare au fost prezenţi Marius Lazurca, ambasadorul României în Ungaria, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, dar şi Semjén Zsolt, vice-prim ministru al Ungariei.
Manifestarea a început cu alocuţiunea d-lui Tivadar Orosz, preşedintele Secţiunii Ungaro-Române din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Ungare şi preşedinte al CCI Bekes. Acesta este de origine etnic român, din Micherechi (Mehkerek). În alocuţiunea sa din deschiderea evenimentului acesta a punctat faptul că dinamica celor două economii, ale României şi Ungariei este în creştere.
În cadrul manifestării au transmis mesaje Semjén Zsolt, vice-prim ministru al Ungariei; Parragh László, președintele Camerei de Comerț și Industrie Ungară; Dunai Peter, secretar general al Camerei de Comerţ şi Industrie din Ungaria; Marius Gabriel Lazurca, ambasadorul României la Budapesta; Zákonyi Botond, ambasadorul Ungariei la București; reprezentantul Oficiului Prefectural Bekes, ş.a.
Au fost prezenţi la manifestare printre alţii Gheorghe Seculici vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie al României, președinte a Camerei de Comerț, Industrie Agricultură Arad; Ioan Micula, preşedintele CCI Bihor, Imre Farkas, viceprimarul Timişoarei; Traian Cresta, purtător de cuvânt al românilor în Parlamentul Ungariei; Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Tară a Românilor din Ungaria (ATRU); Bertold Netea, vicepreşedinte ATRU; Delia Kovacs, redactor-şef al publicaţiei „Cronica” din Gyula; Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Bekescsaba, alţi reprezentanţi ai unor instituţii deconcentrate ungare, reprezentanţi ai unor asociaţii patronale şi camere de comerţ locale din Ungaria şi România, oameni de afaceri din Ungaria şi România. Manifestarea a cuprins o degustare de vinuri a producătorului Balla Géza, de la Podgoria Miniş (jud. Arad).
Duminică, 24 noiembrie 2019, la Catedrala Episcopală din Gyula, Ungaria, a avut loc un concert de colinde susţinut de către Corul Parohiei „Nașterea Maicii Domnului”, din Arad-Gai, condus de prof. Melinda Drug. La această manifestare a participat şi Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula. Corul a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită în locașul de cult de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), împreună cu un sobor de preoţi din Ungaria şi România.