-0.9 C
Timișoara
luni 18 noiembrie 2024

2.000 de ziarişti au murit, în lume, la datorie în doar câțiva ani. Jurnalistul Mario Balint atrage atenţia asupra necesității pregătirii jurnaliștilor pentru astfel de situaţii

Ziaristul reşiţean Mario Balint, corespondent special al Radio România, s-a specializat în Germania în protecţia ziariştilor în zone de conflict sau catastrofe naturale, având, la rândul său, o bogată experienţă în domeniu: Afganistan, Irak, Kosovo, Republica Moldova şi altele. Şi cum în ultimii ani, aproape 2.000 de ziarişti au fost ucişi în timp ce-şi făceau meseria, specializarea pentru a activa într-o astfel de zonă se impune de la sine. De altfel, Tuareg Team, o organizaţie neguvernamentală ce-şi propune să dezvolte programe pentru jurnalişti, inclusiv pentru corespondenţi independenţi, a elaborat şi un ghid pentru comportamentul în zone ostile.

jurnalist-razboi

„Ziariştii care au căzut la datorie au fost ucişi în timp ce-şi făceau datoria, consideră Mario Balint. Ei au murit pentru că ceea ce au spus sau au scris a deranjat pe cineva, pentru că investigau ceea ce nu se dorea a fi investigat, pentru că anumite persoane nu ageează jurnaliştii sau pur şi simplu cineva s-a aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. E important de spus că, din cei aproape 2.000 de jurnalişti ucişi, mai mult de 90 la sută s-au născut şi au crescut în locurile în care au fost asasinați. Majoritatea celor care cad victime sunt corespondenţi locali şi nu străini. Iar când victima este un jurnalist din comunitate, ştirea nu are decât un impact local. Ei sunt mai expuşi. 70 la sută dintre victime sunt freelanceri. Ei nu beneficiază de asigurare, echipamentul sau sprijinul pe care le au corespondenţii internaţionali, angajaţi ai unor reţele media consacrate şi beneficiari de cursuri de pregătire. Unele echipe internaţionale obişnuiesc chiar să-şi angajeze ziarişti locali, care să preia riscurile în locul lor, fără a le asigura protecţie. Siguranţa este o calitate, un bun de preţ, nu o obligaţie. Iar menirea jurnalistului este aceea de a relata un eveniment, nu de a deveni el însuşi evenimentul. Expunerea inutilă la riscuri este o atitudine ne profesională.”

Materialele prezentate de Mario Balint, în cadrul unor cursuri periodice HEST, la care iau parte ziariști, dar și reprezentanți ai Ministerului de Interne și cadre medicale, prevăd amănunţit pregătirea riguroasă a jurnalistului în medii ostile înainte de plecare, descrierea mai multor tipuri de zone periculoase, cunoaşterea armelor, siguranţa în timpul mişcării, comportamentul în timpul revoltelor civile, dezastrelor, răpirilor, conflictelor armate, războiului contra terorismului, poziţia faţă de interlocutori care pot deveni periculoşi şi multe alte asemenea informaţii utile. Sau, dacă doriţi, chiar vitale, într-un mediu ostil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :