Marți, 27 martie 2018, de la ora 18:30, Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” și librăria „La Două Bufnițe”, gazda evenimentului, vă invită la lansarea Antologiei Litvest 2017. LiTerrarium și a albumului foto. Va prezenta Tudor Crețu, scriitor și manager Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”.
LitVest este cel mai LiTerrar/ internațional festival al Timișoarei, care are loc anual, în luna septembrie. După fiecare ediție, organizatorii festivalului, Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, lansează un album foto cu scriitorii prezenți la Timișoaraîn ipostaze inedite, dar și o antologie cu textele traduse în limba română ale acestora. Anul acesta, în intervalul 26-29 septembrie, cea de a șaptea ediție a festivalului va reuni scriitoare și scriitori de vârf de pe trei continente.
„Lecturile publice cu peste 500 de persoane reprezintă experimente social-literare inedite, nemaifiind organizate până acum nicăieri în lume manifestări de acest gen la o asemenea anvergură: Concentrica, picnicul urban de lectură Pătura care citește, Literatura intră-n joc (lecturi în licee, proiect demarat în cadrul LitVest 2016) s.a”, se arată în textul de nominalizare a manageruui B.J.T., scriitorul Tudor Crețu, printre finaliștii categoriei Literatură la Gala Oamenii Timpului, Iași, 2016. Câștigătoare, în 2012 și 2013, a distincției de Cea mai bună bibliotecă la Gala Industriei de Carte din România, Bun de tipar, Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” a transformat – prin proiectele menționate – Timișoara în Capitala lecturilor publice.
LitVest 2017, invitate și invitați: Mircea Bârsilă (România), Adrian Bodnaru (România), Yolanda Castaño (Spania), Rodge Glass (Marea Britanie), Kama Sywor Kamanda (Congo), Udo Kawasser (Austria), Arian Leka (Albania), Laura Lindstedt (Finlanda), Mircea Mihăieș (România), Kristín Ómarsdóttir (Islanda), Marko Pogačar (Croația), Ioan Es. Pop (România), Jean Portante (Luxemburg), Fiona Sampson (Marea Britanie), Martin Glaz Serup (Danemarca), Pia Tafdrup (Danemarca).