# Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
# Drapelul României este un tricolor albastru cobalt, galben crom și roşu vermion, având culorile dispuse în benzi verticale, de dimensiuni egale, conform Legii nr. 75 din 16 iulie 1994 privind arborarea drapelului Romaniei, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema Romaniei de catre autoritatile si institutiile publice.
# Geto-dacii, ramura nordică a marelui neam tracic, au avut ca simbol „draco”: un cap de lup cu botul deschis, continuat cu un corp de şarpe, realizat din metal (bronz) şi care se termina cu o serie de fâşii din pânză. Acest „draco” era înfipt în vârful unei hampe. Purtat în galopul calului în timpul luptelor, „draco” scotea un şuierat datorită aerului care intra prin gura deschisă a animalului şi ieşea printr-un „fluier” din lemn prins la coadă.
# Prima atestare a utilizării unui „draco” de către geto-daci datează din sec. IV a.Ch., o schiţare a unui astfel de steag fiind scrijelată în pasta crudă a unui vas local, lucrat cu mâna, descoperit în aşezarea getică de la Budureasa, jud.Prahova.
# În scenele sculptate ale Columnei lui Traian, războinicii daci apar purtând deseori astfel de simboluri, ele regăsindu-se redate şi pe monumente funerare ale unor ostaşi romani de origine dacică staţionaţi în Britania.
# În jur de 1600, steagul Ţării Româneşti sub domnia lui Mihai Viteazul era alb având pictat un corb ce ţine în cioc o cruce dublă, stând deasupra unei ramuri de ienupăr verde, în timp ce steagul Moldovei sub Ieremia Movilă era roşu, cu bourul având stea între coarne şi flancat de două semilune, pictate galben; marginea steagului era bordisită cu galben şi avea înscris numele şi titulatura voievodului, precum şi data când a fost făcut.
# Prima reunire a celor trei culori, ca benzi separate de culoare, ca simbol vexilologic nu al principatului Ţării Româneşti, ci al unităţilor miliţiei pământene şi al navelor comerciale, datează din 1834, pe timpul domniei lui Al.D.Ghica. Benzile erau dispuse pe orizontală, cu fâşia roşie la partea superioară şi cea albastră la partea inferioară. Pe galben, era pictată acvila cruciată, încoronată, ţinând în ghiare un buzdugan şi o spadă, înconjurată de o cunună ovală din frunze de stejar şi laur; în colţuri, erau pictate acvile.
# În contextul revoluţionar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri a unor state naţionale, şi revoluţionarii români, aflaţi la Paris la izbucnirea revoluţiei, vor arbora drapelul albastru, galben, roşu, cu albastru la hampă. Aşa va fi şi consfinţit, ca drapel naţional, prin Decretul nr. 252 al guvernului provizoriu de la Bucureşti, deşi, iniţial, apăruseră drapele tricolore cu benzile dispuse pe orizontală, aşa cum fuseseră ele arborate de revoluţionarii români din Ardeal la Adunarea Naţională de la Blaj din 26 aprilie.
# Ca drapel naţional, tricolorul se impune în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, dar în varianta dispunerii orizontale a benzilor de culoare.
Primul steag din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, apoi, în a doua perioadă a domniei lui Cuza, fâşia roşie a fost dispusă la partea superioară.
# Odată cu venirea domnitorului Carol I, din 1867, atât steagul ţării, cât şi drapelele şi stindardele unităţilor militare vor avea benzile dispuse pe verticală, cu albastru lângă hampă.
# În 1948, regimul comunist, pentru a încerca să îndepărteze cât mai mult din tot ce a însemnat tradiţia naţională, a înlocuit nu numai stema ţării, rezultată din îmbinarea elementelor heraldice tradiţionale, cu una nouă, de sorginte sovietică, dar a şi plantat o nouă stemă pe tricolorul naţional.
# În decembrie 1989, oamenii au rupt simbolul comunismului de pe steag şi s-a revenit la ceea ce fusese steagul României din 1872 până în 1947. (sursa: Președinția României)