Supranumit și „Orașul de Aur” al Europei, capitala cehă Praga este una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice de pe bătrânul continent. De la străduțele cochete pietruite, desprinse parcă dintr-o scenă de film, aflate în Orașul Mic (Mala Strana), trecând prin istoria ce răzbate din zona cartierului evreiesc Josefov și zăbovind la o cafea într-unul din localurile selecte din oraș, Praga este o bijuterie ce merită descoperită la pas, indiferent de anotimp.
Motivele pentru a petrece un city-break în „Orașul celor 100 de turnuri”, cum mai este numit, sunt nesfârșite. Tocmai de aceea, ideea de a face un clasament al locurilor ce merită văzute este extrem de grea, pentru că aproape în orice direcție ai merge, în Praga te întâmpină o pagină de istorie, de arhitectură, de cultură, ce te face să simți că trăiești o poveste.
Agenția de turism Ultramarin are o experiență îndelungată în city-breakurile organizae în Praga, cu ghizi specializați și tocmai de aceea vă propune cel puțin 10 motive pentru care merită să faceți cel puțin o excursie în viață în frumosul oraș:
- Centrul Vechi din Praga, locul unde se organizează și frumosul Târg de Crăciun, este de fapt punctul de întâlnire al vechilor comercianți din secolul al XI-lea. Astăzi, turiștii vin aici pentru a savura o cafea la una din cafenelele cochete cu vedere superbă asupra clădirilor istorice, sau pentru a admira Biserica Sfintei Fecioare din Tyn și turnul Ceasului Astrologic, aflate în piață.
- Un spectacol desăvârșit în orice anotimp și la orice oră a zilei este Podul Carol. Cu toate acestea, se spune că aburii dimineții fac din imaginea celebrului pod o apariție unică. Frumosul pod, cu o lungime de peste 500 metri, este protejat de trei turnuri dintre care două se află pe malul din cartierul Mala Strana, iar cel de-al treilea în Orașul Vechi. Acesta din urmă este considerat una dintre cele mai uimitoare clădiri în stil gotic din lume. Spectacolul podului este dat și de cele 30 de sculpturi care decorează balustradele acestuia, majoritatea realizate în stil baroc, în jurul anului 1700 – dar care sunt înlocuite, în prezent, cu replici.
- Castelul ridicat în secolul al IX-lea ca o fortăreață de lemn, este astăzi una dintre cele mai mari și mai impunătoare construcții din lume. Castelul a fost dintotdeauna un sediu al puterii, aici aflându-se reședința regilor Boemiei, împăraților Imperiului Roman și a președinților Cehoslovaciei. Bijuteriile Coroanei Boemiei sunt păstrate într-o cameră din interiorul cetății. Ansamblul cetății este alcătuit, pe lângă impunătorul castel, de o mulțime de curți interioare, grupate în jurul Catedralei Sf. Vitus.
- Ceasul astronomic din Praga aflat în piața din Centrul Vechi este situat pe zidul sudic al Primăriei. Monumentul exercită o puternică atracție asupra turiștilor, acest lucru datorându-se faptului că de fiecare dată când sunt anunțate orele are loc un adevărat spectacol animat care atrage ca un magnet toți turiștii aflați în apropiere, aceștia neîncetând niciun moment să filmeze sau să fotografieze spectacolul oferit zilnic timp de 12 ore de bătrânul orologiu.
- La distanță mică de Castelul din Praga se află dealul Petrin, o zonă verde plină de grădini pe care se află Turnul de observație, asemănător turnului Eiffel din Paris. Drumul până sus este făcut cu funicularul, construit, la fel ca și turnul, pentru Expoziția mondială din 1891.
- Catedrala Mitropolitană Sfântul Vitus, mai corect numită a Sfinților Vitus, Venceslau și Adalbert, este o impunătoare construcție în stil gotic, începută în anul 1344 la inițiativa împăratului Carol al IV-lea, pe locul unei bazilici romane. Catedrala este un excelent exemplu de arhitectură gotică și este cea mai mare și cea mai importantă biserică din țară, și conține mormintele mai multor regi ai Boemiei și împărați ai Sfântului Imperiu Roman.
- Casa care dansează sau „Fred și Ginger”, este porecla dată clădirii naționale Nederlanden. Clădirea iese în evidență printre celelalte clădiri baroce, gotice și în stil Art Nouveau și în mod evident a devenit în scurt timp un simbol al capitale cehe.
- Castelul Vyserhard, ale cărui turle se zăresc superb deasupra orașului, găzduiește Basilica Sfinților Petru și Pavel și Cimitirul Vyserhard, unde sunt îngropate personalități ale Cehiei. Castelul include, de asemenea, cea mai veche clădire din Praga, Rotonda Sfântului Martin, ce datează din secolul al XI-lea.
- Vechea Primărie din Praga, situată în Piața Centrală, funcționează din anul 1338 și a fost de mai multe ori reconstruită după războaiele care i-au afectat structura. Din Turnul Primăriei, imaginea asupra Pragăi este de neuitat. Acest turn, în care se poate urca pe o scară interioară sau cu liftul, are o înălțime de aproape 70 metri și este unul dintre simbolurile „Orașului de Aur”.
- Mănstirea Strahov găzduiește una dintre cele mai frumoase biblioteci ale lumii, cu săli spațioase ale căror bolți sunt decorate cu fresce baroce. Biblioteca are peste 800 de ani vechime și conține peste 130000 de volume, dintre care 2500 sunt publicate înainte de anul 1500. Zona mănăstirii cuprinde și Biserica Sf. Rochus, unde se spune că Mozart a cântat la orgă în 1787.
Statuile care împânzesc orașul, spectaculosul zid John Lennon, Turnul Prafului de Pușcă, Casa lui Kafka, dar și experiențe inedite precum shoppingul pe strada Paris, serile magice cu muzică de jazz sau un răgaz la o halbă de bere sunt alte experiențe pentru care Praga este locul perfect. Pentru o excursie unică în „orașul de aur” puteți găsi mai multe detalii aici: http://www.ultramarintm.ro/d44/weekend-uri/praga-orasul-de-aur.html
(P)