4.1 C
Timișoara
sâmbătă 21 decembrie 2024

Veşti bune despre lucrările la autostrada Sibiu-Piteşti. Vezi promisiunile șefului CNADNR

Autostrada Sibiu – Piteşti va fi inaugurată în 2021, spune şeful CNADNR. Promisiunile vin deşi termenul pentru predarea întregului studiu de fezabilitate al autostrăzii s-a decalat cu patru luni şi a fost stabilit pentru luna aprilie 2017.

Iniţial, termenul fusese stabilit pentru sfârşitul lunii decembrie a acestui an. Cătălin Homor susţine că până la sfârşitul lunii se vor finaiza forajele pe secţiunile 1, 4 şi 5 şi, în paralel, va fi definitivat traseul pe sectoarele 2 şi 3. Potrivit acestuia, după predarea studiului, următorul pas îl reprezintă realizarea proiectului tehnic şi obţinerea autorizaţiei de construire.

Autostrada Sibiu – Piteşti reprezintă prioritatea zero în Masterplanul de Transport şi ar urma să închidă culoarul Nădlac – Bucureşti.

 

Sursa: antena3.ro

3 COMENTARII

  1. Stati linistiti. Nu deschid astia Sibiu-Pitesti in 2021 sub nicio forma. Daca ei estimeaza ca au nevoie de 5 ani, inmultim cu 2 si obtinem timpul real. Deci ne vedem prin 2026 pe Sibiu-Pitesti!

  2. O previziune realista este undeva in 2025.
    Lucrurile ar fi extrem de simple…daca in contracte ar fi trecute garantii din partea constructorilor cu sactiuni pentru fiecare zi de intarziere…dar asa ceva nu se intampla in Romania si chiar daca se trec in unele contracte termenele se decaleaza pe parcursul contractului cu acordul statului….vezi comisione.
    Tocmai de aceea Renault isi ia masuri de pe acum mutand o parte din productie in Maroc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea unui pachet de acțiuni pentru Aeroportul „Traian Vuia”

La inițiativa primarului Dominic Fritz, Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea acțiunilor private ale Aeroportului „Traian Vuia”, respectiv pachetul de 20% deținut de Fondul Proprietatea....

PNL dorește încă o dezbatere publică despre taxele și impozitele locale

Pentru interesul comunității timișorene, pentru ca cetățenii și mediul economic din Timișoara să câștige cu adevărat, cu înțelepciune și precauție, PNL cheamă decidenții politici...

Citește și :