„Timișoreni, aveți grijă la buzunare!” Protest în stația de tramvai din Piața 700 împotriva hoților

2742

Timișorenii s-au săturat să fie furați în mijloacele de transport în comun din oraș, dar și de polițiștii care nu fac nimic să-i apere de tâlhari. În speranța că lucrurile se vor schimba, astăzi, între orele 13.00 – 15.00, a fost organizat un protest inedit în stația de tramvai din Piața 700.

„Înarmat” cu o portavoce, timișoreanul Cristi Brâncovan, în vârstă de 35 ani, care a filmat, săptămână trecută, o gașcă de hoți în timp ce numărau banii dintr-un portofel furat, i-a îndemnat pe călători să aibă grijă la buzunare pentru că tramvaiele nu sunt sigure.

Timișoreni, aveți grijă la buzunare, pentru că în mijloacele de transport în comun sunt și tâlhari. Din păcate, autoritățile nu ne sprijină. Încercați să fie solidari cu timișorenii care sunt păgubiți, nu faceți neapărat pe eroii, însă nici să fiți indiferenți. Vă rog căutați să faceți presiuni pe autoritățile timișorene de ordine publică să-și facă datoria, nu este normal să ajungem într-o zi să ne facem dreptate singuri cu bâta, nu asta e soluția. Poliția nu își face treaba, de atâția ani nu se întâmplă nimic, aș putea să-i suspectez de complicitate„, le-a spus Cristi Brâncovan călătorilor.

protest hoti piata700

Nu puțini au fost timișorenii care au mărturisit că au fost furați în mijloacele de transport în comun, majoritatea persoane vârstnice sau femei. „Acum o lună mi s-a furat portofelul în care aveam actele și 200 lei în Piața 700. Câteva zile mai târziu, am văzut cum i-au furat unei alte femei portofelul și am încercat să îi spun, dar un hoț m-a văzut și m-a amenințat că îmi taie gâtul, m-am speriat„, s-a plâns Iuliana Balaș.

Cristi Brâncovan spune că, potrivit estimărilor sale, în fiecare lună mii de timișoreni sunt furați în mijloacele de transport în comun. „Domnule primar, vă rog să ne protejați, pentru că v-am votat, scoateți polițiștii din birouri, vrem să-i vedem la treabă. Nu mai vrem să fim furați„, a spus revoltată și Codruța Ciurlea, participantă la protestul de astăzi din Piața 700.

1 COMENTARIU

  1. Știți ce se întâmplă cu un hoț care fură dintr-un magazin , și e prins ? Nimic, vine politia ,întocmește proces verbal vreo 30 minute, și îi dă drumul pentru că a fost recuperat prejudiciul, (și cel mai tare că nu a depășit suma de 500 lei )

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.