Spargere la un mare castel din vestul țării! Vezi ce au putut fura hoții!

262

Spargere, ca în filme, la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Hoții au intrat, azi-noapte, și au furat toți banii din casierie, respectiv suma de peste 170.000 de lei. Deocamdată, aceștia nu au fost prinși. Furtul a fost reclamat de agentul de pază, în jurul orei 5, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.

Anchetatorii iau în calcul și varianta ca hoții să fii intrat în Castel, să se fi ascuns până la închiderea monumentului, iar în momentul în care au observat că paznicul nu mai este în zona casei de bilete, să fii acționat. În zona casei de bilete există camere de supraveghere, dar potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, acestea nu ar funcționa, ci doar parte din celelalte.

„Am fost sesizați în cursul acestei dimineți. Este vorba despre o faptă de furt calificat, reprezentând încasările de la acest sfârșit de săptămână. S-ar părea că s-a pătruns prin efracție, prin spargerea geamului de la casa de bilete, de unde s-a sustras suma respectivă, reprezentand încasările de la acest sfârșit de săptămână, peste 170.000 de lei. Modul de operare complet urmează a fi stabilit. Polițiștii analizează toate probele existente, inclusiv imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă. Și modul în care a fost ținută suma respectivă va fi analizat de polițiști”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Potrivit oamenilor legii, în mod normal, acea sumă de bani ar fi trebuit să fie ținută la bancă, dar pentru că au fost multe zile libere și nu s-a lucrat, ar fi trebuit depusă într-un seif. Banii însă erau ținuți în sertarul casei de bilete.

transilvania-the-sun-castelul-corvinilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.