Scandal uriaş la Spitalul din Caransebeş, cu acuzaţii de malpraxis şi ucidere din culpă!

2235

Acuzaţii grave de malpraxis şi ucidere din culpă la adresa mai multor medici de la Spitalul Municipal din Caransebeş, printre care şi preşedintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean. Familia unei paciente care a decedat susţine că aceştia au operat-o, deşi nu a avut acceptul nimănui.

Pacienta, în vârstă de 51 de ani, a ajuns la spital luna trecută, cu dureri de gât şi febră mare. I s-au administrat antibiotice, iar câteva ore mai târziu a revenit la spital acuzând dureri abdominale insuportabile.

Medicii susţin că i-au făcut toate investigaţiile posibile, însă nu au reuşit să stabilească un diagnostic. În cele din urmă, medicul Gheorghe Borcean a decis să o deschidă abdominal, ca să se asigure că nu are o hemoragie sau alte afecţiuni. Pe masa de operaţie, înainte de începerea procedurii chirurgicale, femeia a suferit două stopuri cardiace. Cu toate acestea, pacienta a fost operată şi nu a supravieţuit.

Soţul femeii susţine că medicul nu a avut acceptul nimănui pentru a face operaţia. El a depus o plângere penală pentru ucidere din culpă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş şi a sesizat Comisia de malpraxis din cadrul DSP Caraş-Severin.

Colegiul Medicilor s-a autosesizat şi a deschis o anchetă în acest caz, iar chirurgul Gheorghe Borcean, cel care conduce acest for, urmează să se recuze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.