În urmă cu doi ani, am făcut o carte de convorbiri cu profesorii medici Gheorghe Băcanu și Nicolae Barbu, absolvenți ai primei promoții la Medicina din Timișoara. A fost prima carte de restituiri despre viața medicală a Timișoarei în cadrul unui proiect susținut de Neuromed și Fundația Europeană de Strategii Sociale, Economice și Culturale. Între multe lucruri evocate din prestigioasa sa carieră de întemeietor al Diabetologiei la Timișoara, interlocutorul meu mi-a povestit și acest episod al întâlnirii sale cu Nicolae Ceaușescu:
„La un moment dat, în 1987 sau 1988, am primit de la București, de la ministrul Sănătății, dispoziția să mă prezint la București pentru a-l consulta pe Nicolae Ceaușescu. M-am dus imediat la București. S-a organizat un consult format din șapte medici, eu fiind singurul din afara Bucureștiului. Erau profesorul Radu Păun, profesorul Proca, profesorul Popescu, rectorul Institutului de Medicină atunci, doctorul Dumitrescu, profesorul Mincu şi doi medici personali ai lui Ceaușescu. Ne-am întâlnit acolo, în reședința sa din strada Primăverii. Înainte de a veni Ceaușeștii, medicul personal al lui Nicolae Ceaușescu ne-a prevenit: «Să vă fie clar că ăştia (adică el şi tovarăşa Elena) sunt împotriva medicilor și împotriva medicamentelor». Eu am încremenit. Nu știam cât e provocare, pentru că îmi imaginam că peste tot sunt microfoane. În sfărșit, s-a hotărât că trebuie să i se administreze insulină. Și pe urmă am plecat la hotel. Pe la trei, primesc telefon să mă prezint la Primăverii. În poartă era tovarășa, Elena, care mi-a zis: «Du-te, că te așteaptă președintele».
Am ieșit și ne-am plimbat aproximativ 30 de minute. Ceaușescu încerca să obțină de la mine dacă nu cumva poate fi tratat fără insulină. Acum, chiar dacă s-ar fi putut, nu-mi puteam permite ca o hotărâre luată în colectiv să fie schimbată de mine. De o parte așteptau Dăscălescu, Bobu, toți ăștia. Desigur, în plimbarea respectivă i-am spus ce griji trebuie să aibă ca diabetic. Urma să plece în Australia, iar profesorul Proca — care a fost coleg de liceu cu mine la Câmpulung și care îl trata pe Ceauşescu pentru un adenom de prostată — mi-a spus că m-a propus să îl însoţesc ca medic în Australia. Din fericire pentru mine, Elena Ceaușescu nu a fost de acord să plece și nu au plecat.
A chemat o mașină, iar eu, în loc să mă duc la hotel, am mers unde mă aștepta ministrul. Ministrul Sănătății era atunci Victor Ciobanu, un profesor deosebit de bine pregătit. I-am relatat care a fost situația.
Sigur că, după revoluție, un coleg m-a întrebat: «N-ați spus că ați fost în consult la Ceaușescu!» Eu l-am întrebat: «Trebuia să spun?». De altfel, nici nu aveam voie să spun. Ce să mă laud, că sigur nu m-a chemat acolo fiindcă eram fiu de preot. M-a chemat pentru, sper, competența mea mea profesională.”