Antonică Moț, edilul comunei Prigor din Caraș-Severin, a primit plicul cu o factură de telefonie mobilă, a cărei sumă seamănă mai degrabă cu plata unei tranșe pentru un proiect de infrastructură, de asfaltare. 520 de milioane de lei vechi sau 52 de mii de lei, este factura Telekom care a sosit pe adresa primăriei Prigor și pe care UAT-ul trebuie s-o plătească sau, conform sloganului aceluiași operator de telefonie mobilă și servicii TV, „Vara asta, tu ești eroul… Moț!“. 52 de mii de lei, raportați de pe un singur număr de telefon!
Să fie apeluri la linia fierbinte, la oltence isterice, să o fi ținut prigoreanul de taină pe mess pe Nuți în Costa Rica, să fi uitat Facebook-ul deschis în Groapa Marianelor vreun consilier local prigorean ? – au fost probabil recțiile mai multor cetățeni ai localității din Valea Almăjului.
Alo, se-aude? După ce primarul a „intrat pe fir“, operatorul Telekom a tăiat 21.000 de lei din factura inițială…
Evident, alesul prigorenilor, Antonică Moț, a făcut o adresă către operatorul Telekom, care după ce a analizat cu atenție toate datele, a emis o altă factură, de această dată în valoare de 31.000 lei, adică peste 300 de milioane de lei vechi! Primarul nu a fost mulțumit nici cu această sumă și a formulat o plângere penală pentru descoperirea autorului convorbirilor care a reușit performanța de a ajunge la această sumă.
Vădit supărat, Antonică Moț a declarat pentru Reper 24, că era înștiințat de existența a 16 numere disponibile cu abonament plătit de primărie, dar după realizarea unei anchete interne, acestea ar fi nu mai puțin de 30 de numere de telefon, iar cel de pe care s-ar fi produs paguba, nu se regăsește în scriptele primăriei!?
Tocmai de aceea, pentru a elucida misterul facturii care ar ușura cu 31 de mii de lei bugetul acestei primării comunale și pentru a încheia întreaga tevatură creată, primarul Moț, s-a adresat organelor de cercetare.
Între timp Telekom-ul așteaptă să-și încaseze suma pe „entertainment“, cea care, deși la început a fost de peste 500 de milioane, iată că a „știut“ să scadă la 31.000 lei.
sursa : Reper 24