Model de oameni și sportivi; medalii internaționale pentru copiii de la ”Speranța”

209

Copiii de la Fundația de Abilitare ”Speranța” din Timișoara au transformat terapiile în performanță. Sportivii medaliați la Special Olympics de la Lviv (Ucraina) au fost așteptați la revenirea acasă de o surpriză frumoasă – idolii de la ACS Poli Timișoara.

Pentru un grup de copii de la Fundația ”Speranța” orele de sport au căpătat o altă importanță. Începute ca metodă de recuperare, orele de natație au ajuns rapid la rang de disciplină sportivă practicată la nivel de performanță. Iar în viitor urmează alte discipline să fie asimilate urmând același model, ne referim aici la schi, patinaj și atletism.

Coordonați de Marius Pârjol, kinetoteraupeutul transformat peste noapte în antrenor, sportivii de la ”Speranța” au obținut o serie de rezultate deosebite la competiția internațională Special Olympics. Vorbim de un concurs organizat în Ucraina, la Lviv, în perioada 15-18 septembrie, cu participarea unui număr de 600 de sportivi din opt țări.

Fiind singurii reprezentanți ai României, putem spune că sportivii de la ”Speranța” și-au însușit rolul de portători de drapel și au luptat pentru culorile țării. Mario Silvestru a cucerit medalia de aur în proba de natație 50 metru craul și argintul în aceeași probă pe distanța de 25 de metri, Andrei Cupșa a obținut un argint la 25 metri spate și un loc 5 la 50 metri craul, în timp ce, Alexandru Toma a ocupat locul 4 la 50 metri craul și la 25 metri craul.

Felicitați de Scutaru & Co

Reveniți acasă, puștii timișoreni au primit o vizită surpriză la sediul fundației. Fotbaliștii luisperanta special olympics poli ACS Poli Timișoara, handbaliști de la HC Giroc și reprezentantul Primăriei, Mihai Costa, i-au felicitat pentru rezultatele obținute. Marius Croitoru, Cristian Scutaru, Andrei Artean și Cristian Bărbuț s-au întreținut pentru câteva minute și le-au adresat invitația de a le face o vizită la un antreament pe Dan Păltinișanu.

”Participarea la această competiție a fost pentru noi o reală bucurie. Avem permanent satisfcația aceasta de a nu da înapoi pentru că avem în spate persoane deosebite, care ne susțin”, au punctat copiii de la Speranța.

În total 15 dintre copiii acestui centru de abilitare au ajuns să practice sportul la un nivel ridicat. Spre bucuria antrenorului, cel care merge la lucru ”cu foarte mare plăcere, abia aștept dimineața să ajung la lucru”. Planurile lui Marius Pârjol nu se opresc la acest nivel. Antrenorul Speranței vrea să pună bazele unui club sportiv în adevăratul sens al cuvântului, club care să fie destinat exclusiv sportivilor de Special Olympics.

”Vreau să pun bazele acestui club pentru că nu există așa ceva în oraș, iar acești copii merită o șansă la fel ca oricare alt sportiv. Totodată vreau să organizăm aici, la Timișoara, o competiție Special Olympics internațională după modelul celei de la Lviv”, a subliniat kinetoterapeutul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.