Mobilizare masivă pe autostrada Lugoj-Deva. Ce se întâmplă pe loturile 3 și 4

3020

Drumarii s-au mobilizat pe lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Cele mai complexe lucrări au loc în Holdea, cel mai înalt punct al traseului, situat la limita dintre județul Hunedoara și județul Timiș.

„La descărcarea Holdea se lucrează la capacitate maximă. S-a finalizat infrastructura viitorului pasaj de la km 56+505, s-au montat și sudat grinzile metalice, s-au montat predalele, s-a făcut armarea în placa de suprabetonare și trotuare, iar săptămâna viitoare se preconizează că se va turna placa de suprabetonare. Antreprenorul lucrează și la relocarea DN 68A, la rampele de acces și la viitorul sens giratoriu de la Holdea”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, care a publicat imagini de pe șantierul de la Holdea.

În toamna anului 2013 a fost semnat contractul pentru proiectare şi execuţie autostrada Lugoj –Deva, lotul 3 (km 56+220 – km 77+361 – lot 3). Compania de autostrăzi a atribuit lucrările asocierii Teloxim Con – Comsa – Aldesa Construcciones – Arcadis Eurometudes, valoarea contractului fiind de 579,93 milioane de lei, fără TVA, din care 492,94 milioane de lei din fonduri europene. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis 27 noiembrie 2013, iar durata contractului era, iniţial, de 30 de luni (proiectare – şase luni şi execuţie – 24 de luni).

Vremea bună a ajutat lucrările și pe lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva, unde se execută lucrări la suprastrucurarea pasajelor. De asemenea, sute de mucitori și utilaje execută lucrări de terasamente în timp ce continuă relocarea utilităților.

“Deoarece vremea a fost bună în această săptămână, antreprenorul de pe șantierul lotului 4 #A1 Lugoj-Deva a insistat pe lucrările de terasamente, dar, în același timp, s-au executat lucrări la suprastructura pasajelor (armare placă suprabetonare, montare grinzi etc.), scurgerea apelor, siguranța circulației (parapet și semnalizare verticală). Totodată, continuă în ritm susținut lucrările de relocare a utilităților (Transelectrica și Enel). Antreprenorul are aproape 500 de persoane implicate în activitatea de pe șantier, precum și circa 200 de utilaje și echipamente”, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.

Lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva, de 22 de kilometri, este în construcție din primăvara anului 2014. Costul său este estimat la 419,4 milioane lei fără TVA. Execuţia proiectului este realizată de SC Tehnostrade – SC Spedition UMB SRL, iar CNAIR estima în vară că tronsonul va fi finalizat în luna decembrie a acestui an.

Tronsonul se va conecta cu lotul 3, în zona nodului rutier Ilia, respectiv cu autostrada Deva – Orăștie, în zona nodului rutier Șoimuș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.