9.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Ești medic sau asistent medical? Vrei salariu de 13.000 euro lunar? Europa te așteaptă!…

Toamna aduce un nou sezon de târguri de joburi în domeniul medical, unde cei care sunt în căutarea unui loc de muncă pot întâlni zeci de recrutori care le vor oferi cele mai potrivite oportunități, atât în țară, cât și în străinătate.
Cadrele medicale din Timișoara sunt invitate la Târgul de Joburi Careers in White, pe 23 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara (Bulevardul Eroilor de la Tisa), între orele 10:00 si 16:00. Aici se vor întâlni cu agenții de recrutare, reprezentanți ai spitalelor și clinicilor medicale din Europa și nu numai, dar și cu reprezentații altor centre medicale care le vor pune la dispoziție toate informațiile de care au nevoie pentru a reuși să își găsească jobul potrivit.

Joburile prezente în cadrul târgurilor sunt adaptate nevoilor și intereselor candidaților din România și se adresează tuturor categoriilor de personal medical: medici specialiși, medici rezidenți, dentiști, asistenți medicali, fizioterapeuți, moașe, absolvenți de Medicină și alte categorii. Personalul medical din România este la mare căutare în această perioadă, atât în România, cât și în țări precum Marea Britanie, Irlanda, Franța, Germania, Belgia, Olanda, Suedia, Norvegia sau Danemarca.

Ofertele puse la dispoziție de recrutorii prezenți în cadrul târgului din Timișoara, din această toamnă aduc personalului medical dornic de noi oportunități, nu doar condiții de muncă la cele mai înalte standarde, ci și salarii atractive care pot ajunge chiar și până la 13.000 de euro pe lună, în funcție de experiență și specializare. De asemenea, aceștia pot beneficia și de alte facilități, cum sunt cursurile de limbă străină gratuite, ajutor în găsirea unei locuințe, obținerea Vizei și a permisului de ședere, dar și ajutor în relocarea întregii familii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :