Adio, centrale de apartament? Vezi ce le pregăteşte primăria investitorilor imobiliari

428

Criza financiară în care se află societatea de termoficare din Timişoara îi face pe reprezentanţii Primăriei Timişoara să ia măsuri drastice şi… la limita legii. Autorităţile vor să le impună invstitorilor imboliari ca la orice construcţie nouă să se racordeze „obligatoriu” la Colterm.

Pentru clădirile care vor fi construite ulterior aprobării prezentului regulament, pe terenuri aferente străzilor nominalizate ca făcând parte din zona unitară de încălzire sau pe terenuri eliberate de construcții existente la data aprobării prezentului regulament sau în locul unor clădiri care acum au, potrivit nomenclatorului stradal, adresa pe strada nominalizată la data adoptării prezentului regulament ca fiind într-una din zonele unitare de încălzire, în arealele zonelor unitare de încălzire, încălzirea și prepararea apei calde de consum se vor asigura obligatoriu prin racordarea la SACET”, scrie în anexa unui proiect de hotărâre care modifică regulametul Colterm.

Timişorenii pot să îşi spună punctul de vedere înainte ca documentele să ajungă pe masa Consiliului Local Timişoara. Ei sunt chemaţi, miercuri, 23 mai, de la ora 13:00, la o dezbatere publică pe această temă.

Întâlnirea va avea loc în sala de şedinţe a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, B-dul C.D.Loga nr.1. Cei interesaţi se pot adresa şi în scris, Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală, sau in format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro.

Participanţii la dezbatere care se înscriu la cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de cinci minute pentru fiecare participant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.